Posts Tagged ‘alegeri’

h1

De ce îi dau şanse mari lui Crin Antonescu

septembrie 20, 2009

Mai avem putin si (iar) ajungem la alegeri prezidenţiale. Acum, toată lumea din media dă ca sigură o confruntare în turul II, între Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Toate sondajele îi plasează iar pe cei doi în frunte.

Scepticul de mine, nu crede, şi am motive mari să cred că în turul II o să avem cel puţin o surpriză.

Astăzi voi vorbi doar de Crin Antonescu şi de ce îi dau şanse mari să ajungă preşedinte, sau cel puţin să explic de ce e îndreptăţit să spere el şi PNL-ul:

- în primul rând, la o prezenţă masivă din partea celor până în 35 ani din mediul urban, în mod sigur nu vom avea o confruntare Mircea Geoană-Traian Băsescu, ci unul dintre ei contra lui Antonescu. De ce? Traian Băsescu a schimbat macazul, spre deosebire de alegerile din 2004, acum ţinta sa electorală este pensionarul de la ţară sau cei cu venituri mici, mai uşor de manevrat. Ei acesta este şi electoratul lui Geoană. Dacă Partidul Naţional Liberal reuseşte să facă ce a făcut Partidul Democrat în 2004, adică să scoată lumea la vot, nici nu se pune problema să nu câştige.

- continui prima liniuţă argumentând al doilea motiv. În acest moment, lăsând la o parte scandalurile din PNL, lumea s-a săturat de furturile (dovedite o parte dintre ele) celor din PDL iar în PSD lumea tradiţional nu are încredere ca un partid cinstit. Cel puţin ăsta e sentimentul meu. Lumea a rămas cu impresia că atunci când PNL era la Guvernare, lucrurile mergeau mai bine. S-ar putea ca electoratul lui Traian Băsescu din 2004 să vină la acest partid.

- Totuşi cred că există o mică conspiraţie a presei. Parcă se încearcă lansarea lui Geaonă împotriva lui Băsescu, argumentând că altă soluţie “parcă” nu există. Mi se pare un pic ciudat şi nu sunt deloc lămurit. Urmează să vedem ce se va întâmpla în continuare.

Pe de altă parte, toate sondajele de pe net îl dau ca câştigător pe Crin Antonescu. Asta mie îmi dă de gândit.

Unul dintre aceste sondaje e cel de pe blogul meu.

h1

Rugăminte

septembrie 13, 2009

Nu am deloc încredere în sondajele prezentate în media, aşa că, din curiozitate, am făcut eu unul.

Te rog, răspunde. Mulţumesc.

h1

Alegeri – unde greşim.

septembrie 13, 2009

Citez:

Si eu sunt de parere sa- sanctionam prin neprezentare.

Aici. Nu e de ajuns să stăm acasă şi să privim rezultatele la televizor. Trebuie sa mergem la vot. E dreptul nostru, printre cele mai importante.

Singura metodă prin care putem sancţiona politicienii e să-i votăm pe toţi. Cea mai bună distracţie e să pui ştampila pe toţi candidaţii. E drept, îţi anulează votul, dar gândiţi-vă ce ar însemna un procentaj de 10-15% voturi anulate. Ar trage semnale de alarmă clare…

h1

România va intra în faliment..ce e de făcut?

iulie 9, 2009

Toţi ne plângem că guvernanţii României sunt cum sunt, dar în afară de a comenta pe forumuri şi bloguri, nu facem nimic. Nu ştiu, dar odată cu introducerea impozitului forfetar am impresia că defapt s-a dorit falimentarea firmelor mici, cu câţiva angajaţi. Era la mintea cocoşului că mărirea fiscalităţii va atrage la buget şi mai puţini bani şi va mări rata şomajului. Datele oficiale arată că nu mai puţin de 75.000 firme şi-au închis activitatea de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Potrivit CMA, România este pe locul 9 în rândul ţărilor care au şanse să falimenteze. Procentul care se dă pentru faliment este de 25%…şi personal chiar aş plusa cu încă 25% având în vedere că măsurile anti criză s-au dovedit a fi măsuri care să încoarde şi mai mult aţa de care atârnăm în acest moment

Deci, atâta timp cât staţi în casă nu rezolvaţi nimic, mergeţi la vot şi arătaţi ca puterea e în mâinile voastre, nu degeaba e DEMOCRAŢIE.

O prezenţă masivă la vot va băga frica în politicieni, pentru că nu vor mai putea cumpăra voturi sau face alte manevre.

Recunosc, habar nu am cu cine să votez, dar mă voi prezenta să arăt că îmi pasă de România.

vedeţi aici un filmuleţ interesant care întăreşte cele spuse de mine mai sus, urmăriţi cu atenţie:

Soluţii anti criză nu pot da, dar cred că dacă eram în locul celor care gândesc pentru binele nostru, găseam metode mai bune. Pentru că eram nevoit să am grijă de oamenii care mi-au dat puterea.

h1

Resemnarea nu e o solutie!

iunie 23, 2009

Oamenii care vor sa schimbe ceva se prezinta la urne. Asa, avem in parlamentul european pe EBA, pe Vadim, pe Becali si suntem de rasul curcilor in toata presa mondiala. Toate, pentru ca la o prezenta redusa la urne, numarul voturilor cu care ajung ei sa fie alesi scade si se pot influenta cu cativa banuti.

E timpul pentru o alternativa, e timpul pentru un nou partid…si e timpul sa speram ca NOI, oamenii de rand, putem schimba ceva.

Pentru asta ne trebuie oameni corecti si dorinta de schimbare a intregului popor roman.
Actioneaza, nu te resemna! Participa la vot! Ei doar vor sa iti fure orice speranta de a crede ca poti schimba ceva!

h1

Principele Radu Duda dublu sabotat :)

aprilie 24, 2009

Mesajul regelui Mihai, sustinut in absenta principelui, a fost “sabotat” de problemele televiziunilor

Mesajul regelui a avut loc in absenta candidatului sau a Principesei Margareta, intregul eveniment fiind bruiat de problemele tehnice de transmisie ale televiziunilor.

Desi iesirea publica a Regelui Mihai a fost organizata de staff-ul de campanie al principelui in mod special pentru presa audiovizuala, televiziunile nu au reusit sa transmita in direct evenimentul din cauza unor probleme tehnice de sunet ivite tocmai in momentul in care fostul sef de stat si-a inceput discursul.

Mai mult, mesajul Regelui nu a putut fi inteles prea bine nici de cei prezenti, deoarece podeaua din salonul de primire a Palatului Elisabeta scartaia la pasii operatorilor TV si ai fotografilor, zgomotul care a depasit in intensitate cuvintele regelui Mihai.

via hotnews.ro

Si tot de la hotnews, cum si-a umflat Duda studiile.

Totusi, cam multe atacuri lansate catre el.